Timpul nu se masoara in ora,ci in intensitati

-Ama!

-...

-Ama!

-..

-Ama!

-.

-Ama!

-Nu.

-Ce s-a intamplat?

-Nimic.

Tigara imi anina coltul buzelor.Tristetea imi anina gandurile de frunte.

-Cum nimic?

-Nimic.Nimicul e o stare de spirit.Cand respir,cand imi aud bataile inimii,cand pasesc,cand vorbesc,totul e nimic.Nimicul e o stare de spirit.

-Nu cred ca inteleg.

-...

-Dar,cred ca totusi e ceva.Si nimicul nu poate fi ceva.

-Nu poate fi?

Am scrumat tigarea,dandu-mi cateva idei si cuvinte dupa ureche.

-Pai,nu.Adica,esti ciudata.

-Poate.

-De ce mereu folosesti "poate","probabil","posibil"?

-Da,de ce.

-Se intampla ceva cu tine.De ce vorbesti asa?Asta nu e Ama pe care o stiu eu.

-Da.

Trecutul s-a stins,arzand slab,lasand in urma numai fum.M-am ridicat,plecand spre nicaieri,simtind nimic.A inceput sa ma strige.

Vitrine confuze

Sufletul imi curge ca un geam spart prea crunt,vitrina a unei cofetarii cu dulciuri apetisante,dar cu gust de plastic,frisca de carton ori ciocolata din pamant.

Ma agat incet de fiecare ramura a ploii incercand sa gasesc vreun sens pustiului intunecat in care ma zbat,sunt o nebuna cu ochii prinsi in chingile propriei mele lumi ascunse in baloane translucide manjite cu sange si sfartecate ici colo,prin care incet incet patrunde otrava realitatii cotidiene si a oamenilor ce-mi imbacsesc fiecare zi mizera cu torentele lor de viata vomata si regurgitata,aceleasi povesti,oameni ale caror chipuri,gesturi,fapte incep sa semene,toti parca prind modelul unor manechine de plastic din aceleasi blestemate vitrine,si,in somn,ii vad scaldati in mocirla,mormane si mormane de cadavre fara viata pana cand ma apropii si dintr-o data,ii vad clipind,mii de zbateri ale pleoapelor asemeni unor gandaci cu multi,multi ochi,iar ochii par ca li se inmultesc,si ajung sa ma scald in ochi,sa inot intr-o mare de ochi blestemata si care imi repugna,am impresia ca le inghit ochii,ca,incercand sa respir,ii vomit apoi,am impresia ca ochii lor imi circula prin sange,ca imi ajung la creier,simt o vena pulsand la tampla si stiu ca e unul din ochii lor incercand sa-si miste corpul mucilaginos,tentacular,de melc prin mine,simt cum ma infecteaza,cum materia lor aberanta imi luneca lent,greoi prin vene ca un drog prea puternic,iar ochii lor incep sa pluteasca,le inhalez ochii cand respir,cand trag cate-un fum din tigara pe care poposesc alti ochi si,cand incerc sa inchid ochii,le vad ochii luminand satanic ca niste inimi sclipitoare,artificiale,de verde razvratit.

azi

M-au obosit.

Am incercat sa scap,dar oamenii mananca din mine si-mi cer sa-i ascult,sa-i invat,sa-i sfatuiesc,desi isi stiu deja raspunsurile la intrebari.

M-am saturat.

M-am saturat de oameni in general,asa ca prefer sa ma ingrop in jocuri,avand tiparele mele prestabilite din care nu ies: Age of Empires,Age of mythology,Jazz Jackrabbit si tot ce tine de ele.

Prefer sa stau fara sa fac nimic decat sa socializez.

Am obosit,si da,stiu ca ma repet,dar imi e atat de lene sa caut cuvinte care sa exprime acelasi lucru dar intr-o alta forma.Da,mi-e lene.

Vegetez in fata computerului,si mi-e atat de lene incat,daca mi-e sete,prefer sa nu intind mana dupa sticla cu apa care e la doi pasi de mine si stau in continuare.

Preiau energiile negative ale celorlalti si deja nu le mai pot controla,nu ca nu ar fi indeajuns ca sunt eu destul de plina de trasnete si fulgere,dar nu le descarc.

De ce nu le descarc?Pentru ca nu tine de mine,pentru ca m-am obisnuit sa plece de la sine.

Chiar acum ma sacaie una la cap cu aceleasi probleme existentiale si ma gandesc daca sa dau click sau nu pe bara de jos in care-si striga marile probleme existentiale.Am repetat probleme existentiale?

As vrea sa pot sa le dau delete pentru o perioada(ca de,tigari sau bani mai tre sa vina de undeva)si sa ii adaug in lista,adica viata,cand am chef.Desi cred ca aproape niciodata n-am avut chef de ei.

Inca scrie,si inca observ asta.Probabil o sa-i raspund.

Da,si neglijez persoanele importante din viata mea,cum ar fi Iulia,tot din cauza lor.

As vrea sa ascult o melodie,dar nu stiu ce melodie.

As vrea sa joc AoM,dar mi-e lene sa dau dublu click.
As vrea,as vrea.

Revin.

Cugetare

Am trait destula vreme cu povara propriilor actiuni,rigide si constranse de normele morale si sociale,zdrelindu-mi singura sufletul cu remuscari inerte,grele,apasatoare,incercand sa gasesc o cale de a-i impaca pe ceilalti,uitand ca,in primul rand,eu trebuie sa fiu impacata cu mine.

Am trait destula vreme incercand sa fiu ceea ce credeam ca altora le-ar placea sa fiu,sa spun sau sa-mi impun sa gandesc conform anumitor standarde,declansate ori de reguli,ori de gandirea unilaterala a unor cercuri sociale principiale,pana ce,intr-un final,m-am pierdut de mine si incercam sa ma gasesc.

Incercand sa-mi impac momentele de "psihopata schizofrenica" si "maniaca paranoica",precum si nostalgiile de "pururea romantica" ori nazbatiile de "superficiala vesela",descopar pe zi ce trece ca ceea ce sunt,care nu poate fi descris in cuvinte putine,nu are limite si nu se incadreaza intr-o anumita categorie,capacitatea expansiva a personalitatii mele sfidand uneori pragul normalului;ma distreaza sa ma analizez si sa analizez efectul reactiilor si actiilor mele asupra celorlalti,uneori testandu-mi singura limitele,alteori lasandu-mi propriul eu sa tasneasca si sa mature tot in cale.

Alegeri

Rascruce de drumuri.

Ma aflu,din nou,intr-un punct fix,din care pornesc 2 poteci.

Nu pot gasi raspuns intrebarii care ma macina: E corect sa vrei sa stergi trecutul cu buretele si sa incepi o noua perioada,care ti-era destinata dar de care ai fugit?Poti apuca pe o noua cale cu ochii larg inchisi,incercand sa repari sau sa-ti insusesti ce ti se cuvenea de drept?

Gandurile imi sunt de plumb.Incerc sa fiu,insa piedici mi se pun din nou.

Calc pe pietre,sangerande,prin intuneric,incercand sa decid.Asta e tot ceea ce fac : incerc,fara sa stiu daca voi izbuti sa o duc la capat.Sau,macar sa-i gasesc un final monosilabic.

Cui

Sunt plina de fum.Atat de plina de fum,incat cred ca pielea mi s-a transformat in tutun si ca arde,ca pe oriunde merg si orice fac,las o dara de scrum din mine.

Am inceput sa ma uit la un serial,despre un scriitor care nu poate sa scrie.Yeah right.Life is cool.

E atata dezordine in mine,incat,mai mult decat sa o egaleze pe cea de pe birou,o intrece,ingropandu-ma intr-un morman de obiecte,ganduri,sentimente fade.

Viata curge pe langa mine,iar eu ma multumesc sa o privesc.

Ceea ce sunt calatoreste undeva,departe de mine.Corpul material mi se pierde printre oameni,imbacsit de rutina.

Atat.

Cald sau rece

Sentimentele umane,in gama lor variata,nu sunt decat trascenderi ale propriei persoane.

Nimic nu ne produce un impact real,nicio veste,niciun lucru considerat tragic(sau nu) decat in masura in care ne gandim: "Ce ar fi fost daca mi s-ar fi intamplat mie?".

Suntem egoisti si singulari si,deseori,ne insotim de alti oameni pentru a nu ne asculta propriul eu care urla atat de tare in noi incat ne sperie si ne indeparteaza.

Cautam noul,fiecare actiune,devenind un viciu variabil,nepermanent.

Ne inchipuim ca suferim,ca suntem fericiti,pentru a scapa de automatismele zilnice,de indiferenta care nu ne paraseste,oricat am incerca.

Avem impresia ca exista persoane care ne completeaza,tocmai pentru ca regasim in ele acel ceva din noi,ori dimpotriva,ceva care ne place,ceva ce am vrea sa fim.

Despicand firul in patru,sau,capsuna in doua,ne invartim in cercuri sociale,pliabile sau nu pe ceea ce suntem,pentru a avea senzatia ca facem ceva,ca identitatea noastra sociala este marcata si remarcata.

In fond,nimic nu conteaza,in afara gasirii puterii de a simti.

C mut

Ploaia isi numara siragurile de margele.

Sub umbra nimicului,imi cantam durerea in fumul nestins al unei tigari neterminate.

Am ridicat ochii dinauntrul pamantului si am privit.Fiecare forma rasfranta de viata vibra in tremurul umed.

Copacul isi strangea genunchii la piept si plangea.

Spasmele mici,neobservabile,isi intindeau letargia.

Sub scoarta,inima copacului batea.

Mi-am intins sufletul ca pe-o mana suprareala si mi-am alipit tristetea de obrazul lui aspru,tacut.

Spiritele noastre s-au contopit.Ii ascultam bataile incete,dezlegandu-i cuvintele in fiecare muget al vantului ce-i respira viata,in fiecare cadenta nelinistita a ploii.

Dezgolita de lumea umana,paseam in sufletul lui,adapostindu-mi chipul in nervurile lui ingemanate,simtindu-i bratele puternice inconjurandu-ma.

Nani nani.

M-am saturat

M-am saturat.

M-am saturat sa-mi masor timpul intre prima,a doua,a nu stiu cata tigara fumata,ca si cum singurele momente traibile se concetreaza intr-un fum.

M-am saturat sa-mi ingrop sufletul intre mormane de gunoi si false zambete si sa uit mereu de mine,sa ma arunc intr-un colt si sa inchid ochii,asteptand sa treaca agonia.

M-am saturat sa ma scald in propria letargie ca intr-o mlastina protectoare,voalata,mereu inchisa de ochii celorlalti,mereu cu ochii spre alte orizonturi.

M-am saturat sa-mi toc lunile in bucati tot mai mari,pentru a le putea digera mai repede,ca mai apoi prezentul sa-si reverse putregaiurile si amarul in cupa mea si sa ma indemne sa le beau.

M-am saturat sa raman singura cu mine,in aceeasi temnita alba,rece,incordata,mereu analizandu-ma taios,scrutandu-mi fiecare strop nemilos de moarte ce-mi macina venele.

M-am saturat sa ma doara neputinta,ca si cum fiecare organ mi-ar fi strans in ghearele brute ale unui demon had,care nu inceteaza sa se amuze pe seama mea,lovindu-ma cu biciul timpului si spatiului peste chip fara de mila.

M-am saturat sa-mi privesc spiritul insangerat,sa-ncerc sa-l incalzesc in palme si sa spun mereu,asemeni unui fanatic,ca : O sa fie bine,sa-l legan intr-un ritm solitar,funebru,amanandu-i mereu moartea.

M-am saturat.

O viziune a ..realitatilor

Nu pot sa-i pun capat agitatiei interioare care imi macina fiinta in mii de bucatele,ca mai apoi sa o restranga intr-un intreg instabil,tremurand,ce se varsa de pamant cu furie si resemnare.

Incerc,incerc din rasputeri sa traiesc timpul prezent,dar,ca de obicei,viitorul ma cheama.

Practic,nu traiesc,avand in vedere dorinta mea innascuta de a sti ce se va intampla dupa,daca lucrurile vor decurge precum imi doresc(pentru ca nu,desi incerc sa nu am asteptari,ganduri neterminate incepand cu "ce ar fi daca" mereu ma haituiesc).

Capacitatea mea de a ma integra in realitate este limitata de gradul de confort si stare pozitiva pe care mi-l induce.Ma detasez usor de trup,fiind mai mereu in alte locuri.

Dorinta mea de nou,incapacitatea de a prinde radacini,de a ma conforma celor pe care le traiesc imi sunt la fel de indiferente precum faptul ca in acest moment,stau la computer si scriu.

Penduland intre trecut si viitor,intre clipele in care sufletul mi s-a descatusat de tagmele sociale si a zburdat,liber,si cele de profunda aspiratie spre care inca tinde.

Asemeni unui flamand care-si aminteste ultima masa,vazand fiecare dumicat de paine ca pe-o mana cereasca,spiritul meu e nemancat,nebaut,nedormit,netrait,chinuindu-mi mintea cu amintiri,injectandu-mi idei extatice,care mai apoi,cand intind bratele sa le cuprind,dispar lasandu-mi gust de cenusa in ochi si tulburare in constientizarea celor din jurul meu.

Controlul pe care l-am dobandit asupra primelor impulsuri si mascarea emotiilor nu sunt inca definitivate,dar simpla lor existenta nu stiu daca imi produce un sentiment placut,ba dimpotriva.

Ma ingrop in tutun si oameni ca sa uit de instabila din mine,care-si doreste,care vrea,care cauta..

Stare de noiembrie

Cui as putea sa-i cer seama?

Ratacita printre nimicurile cotidiene,printre zeci de chipuri monocrome,banale,incerc comprimarea timpului pentru a-mi usura povara.

Din nefericire,realitatea tine sa ma loveasca si sa muste din nou din mine de cate ori are ocazia,facandu-mi dificila pana si aceasta incercare de evaziune.

Lupta interna care se da in mine ma consuma puternic,abia mai gasind forta sa afisez un zambet plastic necunoscutilor care ma cunosc,cunoscutilor care nu ma recunosc.

Nu incerc sa blamez timpul sau spatiul pentru coordonatele in care ma gasesc;la urma urmei,si astea au avut o contributie la esenta mea umana(sau,cel putin,ma pot minti cu gandul ca au avut) dar stau si ma intreb daca toate aceste piedici intr-adevar isi au rostul,daca ceea ce simt se datoreaza tocmai imposibilitatii,daca in goana mea dupa acel ceva am pierdut din vedere tocmai scopul calatoriei,daca ma mai pot complace,scalda in mocirla zilnica in care unii-si curata ghetele,altii tamplele.

Apoi,imi vii in minte si toate aceste intrebari dispar,fara a-si gasi raspunsul,fara ca mai apoi sa ma intreb daca aveau rost oricum.Ai devenit singura sursa de liniste interioara,de golire temporara a gandurilor,devastand si ravasind,lasand in urma doar sentimente abrupte,schiopatande.

Si totusi,mi se reproseaza ca gandesc prea mult.

Abureala.

Incercarea de a-mi gasi un echilibru se opune intotdeauna nevoii mele,altadata permanente,de a ma ineca printre oameni,ori de a-i incerca sa-i inec in propria mea lume.

Usurinta construirii unor iluzii,atat pentru mine,cat mai ales pentru ceilalti,cu privire la propria persoana,este instinctiva si de netagaduit.

Am exersat abilitatea de a controla cursul desfasurarii unei actiuni initiate de ceilalti si am realizat ca sunt dependenta de control,atat al propriei persoane si a celor ce mi se intampla,cat si al celorlalti.

Majoritatea relatiilor interumane se intemeieaza pe schimburi,atat fizice,sau materiale,cat si psihice,sau spirituale.Nevoia de siguranta sau acceptare ne imping,in prima faza,sa aderam la un grup care corespunde preferintelor noastre sau despre care consideram ca s-ar potrivi caracterului nostru,nerealizand ca noi ne modelam dupa principiile dictate de acesta.

Incercarea de a ne descoperi o identitate se reflecta mai ales printre adolescenti,prin adoptarea unei vestimentatii,atitudini,tinute,limbaj caracteristice dorintei de afirmare,in toate formele in care se manifesta aceasta.

Dependenta de prieteni,ori nevoia de a avea un "public" care sa asculte si sa decida,asemeni unor jurati prietenosi este de asemenea evidenta.

Cei care se opun unui anumit sistem impus de reguli ori isi exprima punctul de vedere intr-o maniera bataioasa sunt numiti rebeli;nimic mai adevarat,desi se observa primele semnalmente ale caracterului in formare.

Mastile sociale sunt de asemenea un must-have;pe langa amuzamentul propriu pe care il starnesc,deliciul provocat de jocul cu mintea celorlalti este garantat.

Lumea este o scena,iar noi actorii,capabili sa joace mai multe roluri;sau nu.

Nu

Tremur si plang.

Lacrimile se ineaca in sange.

Ma dor maruntaiele si-mi vine sa strig.

Dragostea imi umfla pieptul,dar realitatea cade grea pe aripile mele,nedandu-mi cale sa respir,sa zbor catre tine.

Te iubesc,si mainile mele care au atins alte maini,si buzele mele care au sarutat alte buze,si trupul meu lipit de alt trup,isi poarta ranile nevizibile,tanjind dupa alinarea ta.

Timpul se dilata,iar povara devine de nesuportat,cu fiecare noapte care ma chinuie,cu fiecare zi care ma ingenuncheaza,cu fiecare zambet fals care-mi schimonoseste fata,cu fiecare revenire in memorie a amintirii tale.

Sufletul isi strange genunchii la piept si urla,inchis in cusca trupului neputincios.

Recviem pentru un vis.

Tacit.

Detasarea survine cand firele de nisip pe care obisnuiai sa le numeri fara un scop anume ajung sa iti intre in ochi.

Durerea se amortizeaza usor,usor,si,la fel cum s-a mai intamplat si-n alte dati,sufletul ingheata,strangandu-si radacinile rasfirate intr-un singur punct incolacit,zvacnind a viata.

Sentimentul isi inchide arareori cate-o pleoapa amortita,lasandu-te sa dormi pe jumatate,sa respiri pe jumatate,sa traiesti jumatate de viata intr-un plan atemporal,aspatial,pe care nu reusesti sa-l vezi.

Privesc in oglinda,si,pe langa chipul obisnuit care constituie reflectia propriilor ganduri si idei,numai umbrele se mai zvarcolesc prin fumul matinal,rece.

Singuratatea,pe departe de a fi o stare de spirit,devine un mod de a exista si coexista cu ceilalti,neasteptand nimic,ori,mai bine spus,asteptand nimicul sa se intample,fara posibilitatea de a controla zvacnetul actiunilor cotidiene,ordinare.

Adanc,tot mai adanc,ma cufund in mine.Nu ma gandesc daca voi mai iesi la suprafata sau nu,nu e timpul intrebarilor acum,si nici timpul raspunsurilor.

Sunt inerta,fiecare nervura a amortit si,oricat as incerca sa-mi caut simtamintele prin buzunare,si ele au amortit,declansate de acel "nu-stiu-ce" mic.

Ma retrag din fata eventualelor suferinte ridicand palaria in aer,intr-un gest teatral.Pentru ca sufletul se imbraca de iarna,desi afara geme usor vara in asteptare.

In indoitura cotului tau,chipul meu nascut din sare si lumini artificiale arde.

In buza ta de jos,buza mea muscata isi odihneste fruntea transpirata.

In pieptul tau,mii de culori;translucide rotocoale de marmura si portocala se sting.

In parul tau,ganduri respirand greu,tremurand firav,extatic.

In obrazul tau,sculptura dintilor mei neascultator rasfirati.

In sprancenele tale,sarutul cald,umed al pleoapelor fragede,inmiresmate ale zorilor.

Tu.Nascut miraj de carne si spirit.

Intipluita in timp,imaginea noastra somnoroasa,universala,creionata in foc si dimineata.