Alegeri

Rascruce de drumuri.

Ma aflu,din nou,intr-un punct fix,din care pornesc 2 poteci.

Nu pot gasi raspuns intrebarii care ma macina: E corect sa vrei sa stergi trecutul cu buretele si sa incepi o noua perioada,care ti-era destinata dar de care ai fugit?Poti apuca pe o noua cale cu ochii larg inchisi,incercand sa repari sau sa-ti insusesti ce ti se cuvenea de drept?

Gandurile imi sunt de plumb.Incerc sa fiu,insa piedici mi se pun din nou.

Calc pe pietre,sangerande,prin intuneric,incercand sa decid.Asta e tot ceea ce fac : incerc,fara sa stiu daca voi izbuti sa o duc la capat.Sau,macar sa-i gasesc un final monosilabic.

Cui

Sunt plina de fum.Atat de plina de fum,incat cred ca pielea mi s-a transformat in tutun si ca arde,ca pe oriunde merg si orice fac,las o dara de scrum din mine.

Am inceput sa ma uit la un serial,despre un scriitor care nu poate sa scrie.Yeah right.Life is cool.

E atata dezordine in mine,incat,mai mult decat sa o egaleze pe cea de pe birou,o intrece,ingropandu-ma intr-un morman de obiecte,ganduri,sentimente fade.

Viata curge pe langa mine,iar eu ma multumesc sa o privesc.

Ceea ce sunt calatoreste undeva,departe de mine.Corpul material mi se pierde printre oameni,imbacsit de rutina.

Atat.

Cald sau rece

Sentimentele umane,in gama lor variata,nu sunt decat trascenderi ale propriei persoane.

Nimic nu ne produce un impact real,nicio veste,niciun lucru considerat tragic(sau nu) decat in masura in care ne gandim: "Ce ar fi fost daca mi s-ar fi intamplat mie?".

Suntem egoisti si singulari si,deseori,ne insotim de alti oameni pentru a nu ne asculta propriul eu care urla atat de tare in noi incat ne sperie si ne indeparteaza.

Cautam noul,fiecare actiune,devenind un viciu variabil,nepermanent.

Ne inchipuim ca suferim,ca suntem fericiti,pentru a scapa de automatismele zilnice,de indiferenta care nu ne paraseste,oricat am incerca.

Avem impresia ca exista persoane care ne completeaza,tocmai pentru ca regasim in ele acel ceva din noi,ori dimpotriva,ceva care ne place,ceva ce am vrea sa fim.

Despicand firul in patru,sau,capsuna in doua,ne invartim in cercuri sociale,pliabile sau nu pe ceea ce suntem,pentru a avea senzatia ca facem ceva,ca identitatea noastra sociala este marcata si remarcata.

In fond,nimic nu conteaza,in afara gasirii puterii de a simti.

C mut

Ploaia isi numara siragurile de margele.

Sub umbra nimicului,imi cantam durerea in fumul nestins al unei tigari neterminate.

Am ridicat ochii dinauntrul pamantului si am privit.Fiecare forma rasfranta de viata vibra in tremurul umed.

Copacul isi strangea genunchii la piept si plangea.

Spasmele mici,neobservabile,isi intindeau letargia.

Sub scoarta,inima copacului batea.

Mi-am intins sufletul ca pe-o mana suprareala si mi-am alipit tristetea de obrazul lui aspru,tacut.

Spiritele noastre s-au contopit.Ii ascultam bataile incete,dezlegandu-i cuvintele in fiecare muget al vantului ce-i respira viata,in fiecare cadenta nelinistita a ploii.

Dezgolita de lumea umana,paseam in sufletul lui,adapostindu-mi chipul in nervurile lui ingemanate,simtindu-i bratele puternice inconjurandu-ma.

Nani nani.

M-am saturat

M-am saturat.

M-am saturat sa-mi masor timpul intre prima,a doua,a nu stiu cata tigara fumata,ca si cum singurele momente traibile se concetreaza intr-un fum.

M-am saturat sa-mi ingrop sufletul intre mormane de gunoi si false zambete si sa uit mereu de mine,sa ma arunc intr-un colt si sa inchid ochii,asteptand sa treaca agonia.

M-am saturat sa ma scald in propria letargie ca intr-o mlastina protectoare,voalata,mereu inchisa de ochii celorlalti,mereu cu ochii spre alte orizonturi.

M-am saturat sa-mi toc lunile in bucati tot mai mari,pentru a le putea digera mai repede,ca mai apoi prezentul sa-si reverse putregaiurile si amarul in cupa mea si sa ma indemne sa le beau.

M-am saturat sa raman singura cu mine,in aceeasi temnita alba,rece,incordata,mereu analizandu-ma taios,scrutandu-mi fiecare strop nemilos de moarte ce-mi macina venele.

M-am saturat sa ma doara neputinta,ca si cum fiecare organ mi-ar fi strans in ghearele brute ale unui demon had,care nu inceteaza sa se amuze pe seama mea,lovindu-ma cu biciul timpului si spatiului peste chip fara de mila.

M-am saturat sa-mi privesc spiritul insangerat,sa-ncerc sa-l incalzesc in palme si sa spun mereu,asemeni unui fanatic,ca : O sa fie bine,sa-l legan intr-un ritm solitar,funebru,amanandu-i mereu moartea.

M-am saturat.

O viziune a ..realitatilor

Nu pot sa-i pun capat agitatiei interioare care imi macina fiinta in mii de bucatele,ca mai apoi sa o restranga intr-un intreg instabil,tremurand,ce se varsa de pamant cu furie si resemnare.

Incerc,incerc din rasputeri sa traiesc timpul prezent,dar,ca de obicei,viitorul ma cheama.

Practic,nu traiesc,avand in vedere dorinta mea innascuta de a sti ce se va intampla dupa,daca lucrurile vor decurge precum imi doresc(pentru ca nu,desi incerc sa nu am asteptari,ganduri neterminate incepand cu "ce ar fi daca" mereu ma haituiesc).

Capacitatea mea de a ma integra in realitate este limitata de gradul de confort si stare pozitiva pe care mi-l induce.Ma detasez usor de trup,fiind mai mereu in alte locuri.

Dorinta mea de nou,incapacitatea de a prinde radacini,de a ma conforma celor pe care le traiesc imi sunt la fel de indiferente precum faptul ca in acest moment,stau la computer si scriu.

Penduland intre trecut si viitor,intre clipele in care sufletul mi s-a descatusat de tagmele sociale si a zburdat,liber,si cele de profunda aspiratie spre care inca tinde.

Asemeni unui flamand care-si aminteste ultima masa,vazand fiecare dumicat de paine ca pe-o mana cereasca,spiritul meu e nemancat,nebaut,nedormit,netrait,chinuindu-mi mintea cu amintiri,injectandu-mi idei extatice,care mai apoi,cand intind bratele sa le cuprind,dispar lasandu-mi gust de cenusa in ochi si tulburare in constientizarea celor din jurul meu.

Controlul pe care l-am dobandit asupra primelor impulsuri si mascarea emotiilor nu sunt inca definitivate,dar simpla lor existenta nu stiu daca imi produce un sentiment placut,ba dimpotriva.

Ma ingrop in tutun si oameni ca sa uit de instabila din mine,care-si doreste,care vrea,care cauta..

Stare de noiembrie

Cui as putea sa-i cer seama?

Ratacita printre nimicurile cotidiene,printre zeci de chipuri monocrome,banale,incerc comprimarea timpului pentru a-mi usura povara.

Din nefericire,realitatea tine sa ma loveasca si sa muste din nou din mine de cate ori are ocazia,facandu-mi dificila pana si aceasta incercare de evaziune.

Lupta interna care se da in mine ma consuma puternic,abia mai gasind forta sa afisez un zambet plastic necunoscutilor care ma cunosc,cunoscutilor care nu ma recunosc.

Nu incerc sa blamez timpul sau spatiul pentru coordonatele in care ma gasesc;la urma urmei,si astea au avut o contributie la esenta mea umana(sau,cel putin,ma pot minti cu gandul ca au avut) dar stau si ma intreb daca toate aceste piedici intr-adevar isi au rostul,daca ceea ce simt se datoreaza tocmai imposibilitatii,daca in goana mea dupa acel ceva am pierdut din vedere tocmai scopul calatoriei,daca ma mai pot complace,scalda in mocirla zilnica in care unii-si curata ghetele,altii tamplele.

Apoi,imi vii in minte si toate aceste intrebari dispar,fara a-si gasi raspunsul,fara ca mai apoi sa ma intreb daca aveau rost oricum.Ai devenit singura sursa de liniste interioara,de golire temporara a gandurilor,devastand si ravasind,lasand in urma doar sentimente abrupte,schiopatande.

Si totusi,mi se reproseaza ca gandesc prea mult.

Abureala.

Incercarea de a-mi gasi un echilibru se opune intotdeauna nevoii mele,altadata permanente,de a ma ineca printre oameni,ori de a-i incerca sa-i inec in propria mea lume.

Usurinta construirii unor iluzii,atat pentru mine,cat mai ales pentru ceilalti,cu privire la propria persoana,este instinctiva si de netagaduit.

Am exersat abilitatea de a controla cursul desfasurarii unei actiuni initiate de ceilalti si am realizat ca sunt dependenta de control,atat al propriei persoane si a celor ce mi se intampla,cat si al celorlalti.

Majoritatea relatiilor interumane se intemeieaza pe schimburi,atat fizice,sau materiale,cat si psihice,sau spirituale.Nevoia de siguranta sau acceptare ne imping,in prima faza,sa aderam la un grup care corespunde preferintelor noastre sau despre care consideram ca s-ar potrivi caracterului nostru,nerealizand ca noi ne modelam dupa principiile dictate de acesta.

Incercarea de a ne descoperi o identitate se reflecta mai ales printre adolescenti,prin adoptarea unei vestimentatii,atitudini,tinute,limbaj caracteristice dorintei de afirmare,in toate formele in care se manifesta aceasta.

Dependenta de prieteni,ori nevoia de a avea un "public" care sa asculte si sa decida,asemeni unor jurati prietenosi este de asemenea evidenta.

Cei care se opun unui anumit sistem impus de reguli ori isi exprima punctul de vedere intr-o maniera bataioasa sunt numiti rebeli;nimic mai adevarat,desi se observa primele semnalmente ale caracterului in formare.

Mastile sociale sunt de asemenea un must-have;pe langa amuzamentul propriu pe care il starnesc,deliciul provocat de jocul cu mintea celorlalti este garantat.

Lumea este o scena,iar noi actorii,capabili sa joace mai multe roluri;sau nu.

Nu

Tremur si plang.

Lacrimile se ineaca in sange.

Ma dor maruntaiele si-mi vine sa strig.

Dragostea imi umfla pieptul,dar realitatea cade grea pe aripile mele,nedandu-mi cale sa respir,sa zbor catre tine.

Te iubesc,si mainile mele care au atins alte maini,si buzele mele care au sarutat alte buze,si trupul meu lipit de alt trup,isi poarta ranile nevizibile,tanjind dupa alinarea ta.

Timpul se dilata,iar povara devine de nesuportat,cu fiecare noapte care ma chinuie,cu fiecare zi care ma ingenuncheaza,cu fiecare zambet fals care-mi schimonoseste fata,cu fiecare revenire in memorie a amintirii tale.

Sufletul isi strange genunchii la piept si urla,inchis in cusca trupului neputincios.

Recviem pentru un vis.