Realizare

Nu se poate spune ca n-am mai scris demult.Randurile mi-erau clar intiparite in minte,ca mirosul de cerneala sub arsa flacara de lumanare,insa am ales sa le amutesc,sa le subjug aparentei dorinte de a trai.
Nu am realizat,poate,ca plansetul convulsionat al fiintei mele launtrice este limpezirea acelui eu din mine pe care cautam sa-l neg si sa-l sufoc,si ca renuntand la el renunt la o parte din ceea ce sunt,devenind ceea ce nu sunt,sau doar o parte din ceea ce puteam fi.
Scrasnete banale,pe note de pian mi-s singura muzica-simtire si-ntorn spre necunoscut aceeasi privire sfidatoare,netulburata.Alergand spre pieire,am realizat ca drumul mi-este penitenta si indurare,spovedire si blestem.
Pironii mi i-am infipt singura-n palme,se pare.

Timpul nu se masoara in ora,ci in intensitati

-Ama!

-...

-Ama!

-..

-Ama!

-.

-Ama!

-Nu.

-Ce s-a intamplat?

-Nimic.

Tigara imi anina coltul buzelor.Tristetea imi anina gandurile de frunte.

-Cum nimic?

-Nimic.Nimicul e o stare de spirit.Cand respir,cand imi aud bataile inimii,cand pasesc,cand vorbesc,totul e nimic.Nimicul e o stare de spirit.

-Nu cred ca inteleg.

-...

-Dar,cred ca totusi e ceva.Si nimicul nu poate fi ceva.

-Nu poate fi?

Am scrumat tigarea,dandu-mi cateva idei si cuvinte dupa ureche.

-Pai,nu.Adica,esti ciudata.

-Poate.

-De ce mereu folosesti "poate","probabil","posibil"?

-Da,de ce.

-Se intampla ceva cu tine.De ce vorbesti asa?Asta nu e Ama pe care o stiu eu.

-Da.

Trecutul s-a stins,arzand slab,lasand in urma numai fum.M-am ridicat,plecand spre nicaieri,simtind nimic.A inceput sa ma strige.

Vitrine confuze

Sufletul imi curge ca un geam spart prea crunt,vitrina a unei cofetarii cu dulciuri apetisante,dar cu gust de plastic,frisca de carton ori ciocolata din pamant.

Ma agat incet de fiecare ramura a ploii incercand sa gasesc vreun sens pustiului intunecat in care ma zbat,sunt o nebuna cu ochii prinsi in chingile propriei mele lumi ascunse in baloane translucide manjite cu sange si sfartecate ici colo,prin care incet incet patrunde otrava realitatii cotidiene si a oamenilor ce-mi imbacsesc fiecare zi mizera cu torentele lor de viata vomata si regurgitata,aceleasi povesti,oameni ale caror chipuri,gesturi,fapte incep sa semene,toti parca prind modelul unor manechine de plastic din aceleasi blestemate vitrine,si,in somn,ii vad scaldati in mocirla,mormane si mormane de cadavre fara viata pana cand ma apropii si dintr-o data,ii vad clipind,mii de zbateri ale pleoapelor asemeni unor gandaci cu multi,multi ochi,iar ochii par ca li se inmultesc,si ajung sa ma scald in ochi,sa inot intr-o mare de ochi blestemata si care imi repugna,am impresia ca le inghit ochii,ca,incercand sa respir,ii vomit apoi,am impresia ca ochii lor imi circula prin sange,ca imi ajung la creier,simt o vena pulsand la tampla si stiu ca e unul din ochii lor incercand sa-si miste corpul mucilaginos,tentacular,de melc prin mine,simt cum ma infecteaza,cum materia lor aberanta imi luneca lent,greoi prin vene ca un drog prea puternic,iar ochii lor incep sa pluteasca,le inhalez ochii cand respir,cand trag cate-un fum din tigara pe care poposesc alti ochi si,cand incerc sa inchid ochii,le vad ochii luminand satanic ca niste inimi sclipitoare,artificiale,de verde razvratit.

azi

M-au obosit.

Am incercat sa scap,dar oamenii mananca din mine si-mi cer sa-i ascult,sa-i invat,sa-i sfatuiesc,desi isi stiu deja raspunsurile la intrebari.

M-am saturat.

M-am saturat de oameni in general,asa ca prefer sa ma ingrop in jocuri,avand tiparele mele prestabilite din care nu ies: Age of Empires,Age of mythology,Jazz Jackrabbit si tot ce tine de ele.

Prefer sa stau fara sa fac nimic decat sa socializez.

Am obosit,si da,stiu ca ma repet,dar imi e atat de lene sa caut cuvinte care sa exprime acelasi lucru dar intr-o alta forma.Da,mi-e lene.

Vegetez in fata computerului,si mi-e atat de lene incat,daca mi-e sete,prefer sa nu intind mana dupa sticla cu apa care e la doi pasi de mine si stau in continuare.

Preiau energiile negative ale celorlalti si deja nu le mai pot controla,nu ca nu ar fi indeajuns ca sunt eu destul de plina de trasnete si fulgere,dar nu le descarc.

De ce nu le descarc?Pentru ca nu tine de mine,pentru ca m-am obisnuit sa plece de la sine.

Chiar acum ma sacaie una la cap cu aceleasi probleme existentiale si ma gandesc daca sa dau click sau nu pe bara de jos in care-si striga marile probleme existentiale.Am repetat probleme existentiale?

As vrea sa pot sa le dau delete pentru o perioada(ca de,tigari sau bani mai tre sa vina de undeva)si sa ii adaug in lista,adica viata,cand am chef.Desi cred ca aproape niciodata n-am avut chef de ei.

Inca scrie,si inca observ asta.Probabil o sa-i raspund.

Da,si neglijez persoanele importante din viata mea,cum ar fi Iulia,tot din cauza lor.

As vrea sa ascult o melodie,dar nu stiu ce melodie.

As vrea sa joc AoM,dar mi-e lene sa dau dublu click.
As vrea,as vrea.

Revin.

Cugetare

Am trait destula vreme cu povara propriilor actiuni,rigide si constranse de normele morale si sociale,zdrelindu-mi singura sufletul cu remuscari inerte,grele,apasatoare,incercand sa gasesc o cale de a-i impaca pe ceilalti,uitand ca,in primul rand,eu trebuie sa fiu impacata cu mine.

Am trait destula vreme incercand sa fiu ceea ce credeam ca altora le-ar placea sa fiu,sa spun sau sa-mi impun sa gandesc conform anumitor standarde,declansate ori de reguli,ori de gandirea unilaterala a unor cercuri sociale principiale,pana ce,intr-un final,m-am pierdut de mine si incercam sa ma gasesc.

Incercand sa-mi impac momentele de "psihopata schizofrenica" si "maniaca paranoica",precum si nostalgiile de "pururea romantica" ori nazbatiile de "superficiala vesela",descopar pe zi ce trece ca ceea ce sunt,care nu poate fi descris in cuvinte putine,nu are limite si nu se incadreaza intr-o anumita categorie,capacitatea expansiva a personalitatii mele sfidand uneori pragul normalului;ma distreaza sa ma analizez si sa analizez efectul reactiilor si actiilor mele asupra celorlalti,uneori testandu-mi singura limitele,alteori lasandu-mi propriul eu sa tasneasca si sa mature tot in cale.

Alegeri

Rascruce de drumuri.

Ma aflu,din nou,intr-un punct fix,din care pornesc 2 poteci.

Nu pot gasi raspuns intrebarii care ma macina: E corect sa vrei sa stergi trecutul cu buretele si sa incepi o noua perioada,care ti-era destinata dar de care ai fugit?Poti apuca pe o noua cale cu ochii larg inchisi,incercand sa repari sau sa-ti insusesti ce ti se cuvenea de drept?

Gandurile imi sunt de plumb.Incerc sa fiu,insa piedici mi se pun din nou.

Calc pe pietre,sangerande,prin intuneric,incercand sa decid.Asta e tot ceea ce fac : incerc,fara sa stiu daca voi izbuti sa o duc la capat.Sau,macar sa-i gasesc un final monosilabic.

Cui

Sunt plina de fum.Atat de plina de fum,incat cred ca pielea mi s-a transformat in tutun si ca arde,ca pe oriunde merg si orice fac,las o dara de scrum din mine.

Am inceput sa ma uit la un serial,despre un scriitor care nu poate sa scrie.Yeah right.Life is cool.

E atata dezordine in mine,incat,mai mult decat sa o egaleze pe cea de pe birou,o intrece,ingropandu-ma intr-un morman de obiecte,ganduri,sentimente fade.

Viata curge pe langa mine,iar eu ma multumesc sa o privesc.

Ceea ce sunt calatoreste undeva,departe de mine.Corpul material mi se pierde printre oameni,imbacsit de rutina.

Atat.